CRONOLOGIE: Japonia, devastată de un
cutremur şi un tsunami, se confruntă cu o criză nucleară majoră
(Imagine: Mediafax Foto/AFP)
17
MARTIE:
Autorităţile încearcă să răcească reactoarele
centralei nucleare Fukushima 1, care se confruntă cu probleme
grave, pentru a evita o catastrofă nucleară.
În cursul dimineţii, patru elicoptere ale armatei deversează
tone de apă de mare, în special peste reactorul 3. Obiectivul este
de a umple bazinul unde se află combustibilul folosit, afectat de o
explozie şi mai multe incendii.
Două camioane speciale ale armatei încep joi seară să ude
reactorul 3 al centralei, după o tentativă eşuată a poliţiei, de a
efectua operaţiunea cu ajutorul tunurilor de apă.
Bilanţul oficial provizoriu al cutremurului şi valului seismic:
5.321 de decese şi 9.329 de dispăruţi.
Un val de frig şi ninsori abundente degradează şi mai mult
condiţiile de viaţă şi muncă ale celor 500.000 de sinistraţi şi
80.000 de membri ai echipelor de salvare.
Preşedintele american Barack Obama propune Japoniei să trimită
mai mulţi experţi nucleari şi Franţa îşi prezintă "oferta de
cooperare masivă" în domeniul nuclear, prin resurse tehnice şi
umane.
16
MARTIE:
Un nou incendiu izbucneşte la reactorul 4 al
centralei Fukushima. Incinta de protecţie a reactorului 3 a
fost probabil avariată, anunţă Guvernul.
În Franţa, Institutul de radioprotecţie şi siguranţă nucleară
(IRSN) apreciază că următoarele 48 de ore vor fi cruciale pentru
restabilirea nivelului de apă în bazinul de stocare a
combustibilului folosit al reactorului 4, existând riscul unor
emisii radioactive "foarte importante".
Împăratul Akihito, "profund preocupat", declară că "se roagă
pentru securitatea unui număr cât mai mare" de persoane.
15
MARTIE:
O explozie legată de prezenţa hidrogenului se produce la
reactorul 2 al centralei Fukushima 1, apoi un incendiu la reactorul
4. O uşoară creştere a temperaturii se înregistrează la reactoarele
5 şi 6.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) apreciază
că incinta de protecţie a reactorului 2 a fost probabil "afectată"
şi că este posibil ca miezul reactorului 2 să fi fost uşor avariat.
Incinta de protecţie "nu mai este etanşă" şi acest accident nuclear
a atins un nivel de gravitate 6 (din 7), potrivit ASN.
Comisarul european pentru Energie vorbeşte despre o
"apocalipsă".
14
MARTIE:
Două explozii se produc la nivelul reactorului 3 al
centralei Fukushima 1, dar reactorul nu este avariat, anunţă
Compania de electricitate japoneză TEPCO.
Magnitudinea cutremurului este reevaluată de la 8,9 la 9, acesta
devenind al patrulea cel mai puternic cutremur din lume înregistrat
după 1900.
13
MARTIE:
Japonia se confruntă cu "cea mai gravă criză a sa (...) după al
Doilea Război Mondial", apreciază premierul Naoto Kan.
La centrala Tokai 2, o pompă a sistemului de răcire este în
pană, dar cea de urgenţă funcţionează.
12
MARTIE:
O explozie are loc la centrala Fukushima 1 , iar
acoperişul clădirii unde se află reactorul 1 se prăbuşeşte. "Emisii
(radioactive) foarte importante" s-au "produs simultan cu
explozia", anunţă Institutul de Radioprotecţie şi Siguranţă
Nucleară (IRSN).
11
MARTIE:
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în
Japonia, urmat de un tsunami cu valuri de zece metri înălţime
devastează nord-estul arhipelagului. Vapoare sunt răsturnate,
maşini şi case sunt luate de valuri de noroi şi resturi, care
inundă arterele localităţilor de pe coasta Pacificului. Reactoarele
centralelor nucleare din provinciile din apropierea epicentrului
sunt oprite automat. Transporturile din estul ţării sunt
întrerupte.
Sursa :Mediafax.ro